Primul turneu oficial al celor de la TSM 🇺🇸 a fost chiar o calificare pentru competiția de 500.000$ a celor de la Thunderpick, iar echipa lui MoDo părea una dintre cele mai puternice echipe din acest concurs. Drept dovadă a puterii, cei de la TSM 🇺🇸 au fost singura echipă cu un jucător român care s-a calificat în Playoffs, în urmă unui Play-In de tip Single Elimination Bracket.

TSM se califică în Thunderpick World Championship Europe Series 2 Playoffs. Alte două echipe cu români eliminate
Playoffs
După ce au ajuns mai departe în Playoffs, cei de la TSM urmau să întâlnească o echipă invitată cu High Seed, mai exact una dintre cele mai puternice echipe din concurs. În teorie, acest meci nu ar fi trebuit să fie o problemă nici pentru ei, nici pentru cei de la OG Esports 🇪🇺 care se aflau pe lista echipelor invitate direct în Playoffs.

Din păcate, la tragerea la sorți, norocul nu a fost de partea țării noastre, iar TSM 🇺🇸 și OG Esports 🇪🇺 au fost nevoite să se dueleze direct pentru un loc în a doua rundă de Playoffs, ceea ce însemna că echipa învinsă era eliminată. Meciul dintre cele două formații a fost unul foarte strâns, cu trei hărți, iar echipa lui Regali a ieșit cu câștig de cauză. Meciul dintre cele două echipe cu români a arătat astfel:
Echipe | Stagiu | Hărți | Scoruri | Câștigători |
TSM 🇺🇸 vs OG Esports 🇪🇺 TSM 🇺🇸 vs OG Esports 🇪🇺 TSM 🇺🇸 vs OG Esports 🇪🇺 | Round of 16 | Mirage Overpass Ancient | 13–16 16–14 11–16 | OG Esports 🇪🇺 TSM 🇺🇸 OG Esports 🇪🇺 |
Ce mai urmează pentru OG Esports
După eliminarea celor de la TSM 🇺🇸, echipa lui Regali este singura care mai reprezintă steagul nostru, așadar singura pe care o urmărim cu un interes sporit. Pentru ei urmează meciul din sferturile de finală ale concursului unde îi vor întâlnii pe SAW 🇵🇹, echipă pe care au mai învins-o în trecut, iar cu forma bună pe care o prezintă OG Esports 🇪🇺, ar putea repeta istoria și să treacă mai departe. Meciul va fi live astăzi, 14 septembrie, de la ora 17:00.

În cazul în care OG Esports 🇪🇺 câștigă astăzi, ar urmă să îi întâlnească pe câștigătorii dintre Into the Breach 🇪🇺 și ARCRED 🇪🇺, ceea ce ar însemna un meci relativ accesibil. Fosta echipă a lui volt este departe de forma pe care o avea odinioară și ar putea fi ușor învinsă, iar ARCRED 🇪🇺 par destul de puternici în acest moment, dar nu se compară cu echipa lui Regali. Aceste două meciuri i-ar duce pe OG Esports 🇪🇺 în marea finală care nu ar mai conta atât de mult în termeni de rezultat, deoarece doar calificarea în acel stagiu asigură un loc în concursul final de 500.000$.
