Werty

MoDo primește bench în Nexus Gaming

MoDo primește bench în Nexus Gaming

Încă de la sfârșitul acestui sezon, cei de la Nexus Gaming 🇷🇴 au fost destul de liniștiți în ceea ce privește perioada de transferuri. Dacă în trecut eram obișnuiți că echipa românească să schimbe câte 2-3 jucători într-o astfel de perioada, se pare că de această dată au fost foarte mulțumiți cu rezultatele pe care le-au obținut și au ales să nu modifice nimic. Nexus Gaming 🇷🇴 se clasează la ora actuală pe locul 57 în lume, conform HLTV.

image 2

De asemenea, pe data de 13 martie, cei de la Nexus Gaming 🇷🇴 au atins locul 53 în lume, cea mai mare clasare a unei echipe românești din ultimi 2 ani. Luând în calcul aceste rezultate, e clar că organizația era mulțumită cu rezultatele atinse de-a lungul acestui sezon, cei de la Nexus Gaming 🇷🇴 trecând printr-un maraton cu peste 150 de hărți în primele luni ale line-up-ului, asta doar pe HLTV.

image 3

Plecarea lui MoDo

Se pare că fericirea nu durează la nesfârșit, întrucât pe dată de 6 iulie au apărut mai multe rapoarte conform cărora MoDo urmă să semneze cu cei de la IKLA 🇺🇦, o organizație din Ucraina care este în căutarea unui line-up internațional, după ce formația ce a adus rezultate imense acestei echipe s-a mutat sub numele de IKLA UA 🇺🇦 pentru a se deosebi de noul proiect al acestora.

Aceste speculații au fost ridicate și mai mult de postarea adăugată ieri, 7 iulie, de către cei de la Nexus Gaming 🇷🇴 în care au confirmat că MoDo nu va mai face parte din line-up pentru următorul sezon. Anunțul organizației românești nu spune foarte multe despre un transfer, deoarece aceștia au anunțat doar mutarea pe banca de rezerve a Sniper-ului, nu o despărțire oficială.

Cine îi va lua locul lui MoDo?

Momentan nu se știe exact cine va fi înlocuitorul pe rolul de Sniper al lui MoDo, deoarece este o decizie destul de greu de luat. MoDo a strâns alături de foștii săi coechipieri un număr de 231 de hărți pe HLTV și un Rating de 1.09 care este chiar mai jos decât ar fi trebuit, analizând rezultatele individuale ale jucătorului pe parcursul acestei aventuri.

image 4

Timing-ul este unul destul de favorabil pentru câteva leak-uri, deoarece în urmă cu câteva zile a fost anunțată și plecarea lui Xellow de la Sprout 🇩🇪, iar legenda celor de la Nexus Gaming 🇷🇴 ar putea avea parte de o altă întoarcere alături de echipa sa de suflet, în urmă acestei plecări. Momentan nu sunt decât vorbe și speculații, dar odată cu potențială oficializare a lui MoDo la IKLA 🇺🇦 sau orice altă echipe, Nexus Gaming 🇷🇴 își vor spune și ei cuvântul în legătură cu înlocuitorul.

Punând cap la cap fiecare informație pe care o avem până în acest moment, putem alcătui un nou line-up al celor de la IKLA 🇺🇦, alături de MoDo și chiar o formație pentru Nexus Gaming 🇷🇴, cu un nou jucător.

Nexus Gaming 🇷🇴

  • Cătălin-Ionuț ‘BTN’ Stănescu 🇷🇴
  • Cosmin ‘ragga’ Teodorescu 🇷🇴
  • Cristi ‘smekk-‘ Flutur 🇷🇴
  • Adam ‘adamS’ Marian 🇷🇴
  • Adrian ‘Xellow’ Guță 🇷🇴

IKLA 🇺🇦

  • Michał ‘MICHU’ Müller 🇵🇱
  • Alexey ‘Topa’ Topchienko 🇺🇦
  • Zoran ‘xicoz’ Markovski 🇲🇰
  • Vladislav ‘KVEM’ Korol 🇺🇦
  • Mădălin-Andrei ‘MoDo’ Mirea 🇷🇴

sudicsgo

COMPETITII
esportskings
ULTIMELE STIRI