


LEC Summer Split: Odoamne își menține locul 1 în LEC | Xerxe și Astralis rămân în lupta pentru Play-offs
Rezultate Week 4

Rogue

Odoamne și echipa sa au avut din nou o săptămână fără înfrângere, ajungând la 7 victorii consecutive în LEC.
În meciul împotriva Team Vitality, Rogue au fost în avantaj în Early game, însă echipa lui Perkz a revenit și au echilibrat meciul. În minutul 24, Rogue iau Cloud Soul-ul, iar 2 minute mai târziu aceștia iau Baronul și îi omoară pe toți de la Vitality în teamfight. Trupa lui Odoamne au terminat rapid meciul, în 29 de minute.
În ultimul meci din prima parte a sezonului regulat, Rogue i-a înfruntat pe Team BDS, lanterna roșie din LEC. Primele 10 minute din joc au fost mai echilibrate, dar Rogue au apăsat pedala de accelerație și i-au dominat pe Team BDS la toate capitolele, mărindu-și avantajul de gold cu aproape 1k pe minut. Echipa lui Odoamne câștigă probabil cel mai one-sided meci al acestui sezon de LEC, în 27 de minute.
Iată care au fost scorurile lui Odoamne:
Kills/Deaths/Assists (KDA)
- 1/0/6 vs Team Vitality | Odoamne a jucat Gwen
- 2/0/11 vs Team BDS | Odoamne a jucat Gnar

Astralis

Echipa lui Xerxe și AoD au avut o săptămână bună. Vineri au jucat contra Excel Esports. Primele 25 de minute din meci au fost foarte echilibrate, dar Excel câștigă un teamfight pe mid, care rezultă într-un Baron pentru ei și preiau controlul meciului. În următoarele 10 minute, Astralis iși apără eroic baza, deși Excel au reușit între timp să facă încă un Baron. Deși Excel au luat și Ocean Soul-ul după minutul 40, aceștia tot nu pot să treacă de apărarea echipei lui Xerxe. În minutul 44, Astralis profită de greșeala adversarilor și fac Baronul și mai reușesc încă 2 kill-uri, iar aceștia marșează spre nexus-ul inamic și câștigă un meci incendiar în 45 de minute.
Al 2-lea meci al săptămânii pentru trupa lui AoD și Xerxe a fost din nou un meci palpitant. MAD Lions au dominat complet în Early game, însă în minutul 22, Astralis reușesc un teamfight miraculos și îi omoară pe adversari, iar pe urmă fac Baronul. Chiar dacă au revenit Astralis în meci, MAD Lions reușesc să obțină Mountain Soul-ul și își mențin controlul pe mapă. În minutul 37 se declanșează nebunia. MAD Lions iau dragonul Elder, dar Astralis vor să facă backdoor prin Vizicsacsi. Echipa lui Xerxe e la câteva lovituri de nexus de victorie, însă MAD Lions au avantajul de la dragonul Elder și îi omoară foarte ușor pe cei de la Astralis, iar aceștia din urmă pierd meciul în 38 de minute.
Iată care au fost scorurile lui Xerxe:
Kills/Deaths/Assists (KDA)
- 2/2/12 vs Excel Esports | Xerxe a jucat Wukong
- 1/5/4 vs MAD Lions | Xerxe a jucat Trundle
Clasamentul Week 4 Summer Split
După Week 4, Rogue devine liderul solitar în LEC. De cealaltă parte, Astralis se află pe locul 7, alături de G2 Esports, cu șanse la Play-offs. Acest sezon de Summer split pare să fie cel mai competitiv sezon de LEC din toate timpurile, cu 9 echipe care se bat pentru 6 locuri de Play-offs.

Meciuri Week 5

Rogue vor avea șansa să-și ia revanșele contra G2 Esports și Fnatic în Week 5, acestea fiind singurele echipe care au reușit să învingă trupa lui Odoamne în sezonul curent.
- vs Fnatic | Week 5 Day 1
- vs G2 Esports | Week 5 Day 2

Astralis are un program bun pentru Week 5. G2 Esports au 4 înfrângeri la rând, iar echipa lui AoD și Xerxe pot profita de forma slabă a adversarilor pentru a-și aduce o victorie importantă. În a 2-a zi de meciuri, Astralis vor înfrunta ultima clasată, Team BDS, care au arătat un joc foarte slab în majoritatea meciurilor disputate.
- vs G2 Esports | Week 5 Day 1
- vs Team BDS | Week 5 Day 2
Sursa : lolesports, Liquidpedia LEC, Twitter @LEC, Twitter @AstralisLoL
Redactor: edi2o9