În ultimul timp gaming-ul a luat amploare foarte mult pe tot globul, astfel în diferite țări și sistemele de învățământ au făcut fie implementări, fie diferite competiții pentru gamerii prezenți în instituțiile lor, iar acest lucru poate fi observat prin faptul că facultăți cunoscute din alte țări au deja echipe de Counter-Strike sau League of Legends, iar organizatori privați sau conducerile școlilor deja încep să dea startul turneelor special amenajate pentru elevii lor și nu numai. Până în acest moment nu am văzut evenimente prea puternice în țara noastră, având în vedere că interesul nu a fost încă sporit pentru Gaming, iar unitățile de învățământ nu au făcut pasul în față pentru a oferi elevilor/studenților ocazia de a participa în prea multe competiții, deși câteva licee mai cunoscute au organizat câteva turnee caritabile sau self-funding, iar cei de la ASE au deja propria echipa de Counter-Strike participantă în ESEA. În urmă cu ceva timp, o altă facultate cunoscută din București a venit cu un anunț în legătură cu ceea ce se anunță a fi mai mult decât o simplă competiție, iar Poli E-Fest poate fi cel mai mare eveniment de Gaming organizat în țara până în luna august când IESF vor da drumul la cupa mondială în țara noastră.
Cum se va desfășura Poli E-Fest
Această competiție va fi susținută direct în facultate, iar jucătorii ce vor participa în această bătălie vor avea ocazia de a se caza în incintă, având în vedere că acest concurs va fi lărgit pe 2 zile pentru aproape fiecare joc, așadar jucătorii și echipele ce vor trece în fazele finale vor fi nevoiți să rămână “la masă” pentru o a doua zi ce va hotărî câștigătorii. Premiile totale se adună la o suma de 20.000 de euro ce vor fi împărțiți în 5 categorii, mai exact Counter-Strike, League of Legends, FIFA 23, Valorant și PUBG Mobile.
Counter-Strike: Global Offensive
Această categorie ar fi putut fi considerată drept cea mai căutată, având în vedere că pe partea de Esports, CS:GO-ul este cel mai răsunător joc și probabil cel în care românii au fost cei mai interesați. Cu toate acestea, jucătorii au ocupat un număr de 62 din 64 de locuri destinate echipelor de Counter-Strike, astfel odată cu închiderea înregistrărilor secțiunea este aproape plină, iar multe echipe vor avea șansa de a se duela pentru premiul final, care în total este în valoare de 8.000 de euro, dintre care locul 1 încasează 4000, iar locul 2 suma de 2000, în timp ce locurile 3 și 4 pun mâna pe câte 1000 de euro fiecare. Concursul se va desfășura pe durata a două zile, începând de mâine 1 aprilie și încheind cu 2 aprilie când semifinalele și marea finală se vor desfășura, iar marea câștigătoare va fi numită.

League of Legends
Precum și la Counter-Strike, premiile fiind exact aceleași, iar numărul de echipe depășind chiar limita setată inițial de către organizatori, care era la 64 de echipe, iar numărul final după încheierea înscrierilor s-a ridicat până la 68. Având în vedere că League of Legends este al doilea joc la capitolul Esports din țara noastră, aceste numere erau unele destul de previzibile, mai ales pentru că majoritatea studenților sunt destul de activi în acest joc, așadar va fi una dintre cele mai interesante probe ale întregului concurs. Încă o asemănare între primele două jocuri menționate este și cea că ambele turnee vor avea meciurile desfășurate pe parcursul a două zile, iar câștigătoarea cea mare va fi decernată pe finalul E-Fest.

FIFA 23
La capitolul jocurilor populare, FIFA a fost întotdeauna un joc influent în țară noastră, dar capitolul Esports lasă de dorit, acest joc nefiind urmărit atât de mult pe parte profesionistă, deși țara noastră oferă câteva talente și jucători buni care demonstrează în competițiile importante din afară țării. Nici la acest turneu jucătorii de FIFA nu dezamăgesc, din nou, numărul de locuri rezervate fiind depășit, de această dată cu mult, mai exact 150 de jucători înscriși, chiar dacă numărul maxim era de 128 inițial. Deși sunt mulți participanți înscriși pentru această competiție de 1vs1, premiile scad față de primele două jocuri menționate, rămânând doar 2000 de euro, dintre care jumătate vor fi câștigați de către locul 1, alții 500 de locul 2 și locurile 3 și 4 vor împărți egal ultimii 500 de euro rămași pentru prize-pool. O altă diferența este că pentru concursul de FIFA nu va fi nevoie de două zile de joc, astfel turneul va începe și se va sfârși în aceeași zi, mai exact 1 aprilie.

VALORANT
Ajungem la al patrulea joc din seria de cinci, iar Valorant-ul, precum jocul precedent menționat, are o un fanbase destul de mare în țara noastră și jucători casual care joacă în fiecare zi, dar din nou scena competitivă lasă de dorit, în ciuda rankurilor bune pe care jucătorii noștri le au, nu există nume răsunătoare în această scenă competitivă care să fie din România. Nici locurile ocupate de echipe pentru acest concurs nu este așa de mare, din numărul de 32 de locuri alocate pentru echipe, 27 au fost ocupate, iar turneul se va desfășura ca și la FIFA, într-o singură zi, 1 aprilie. Prize-pool-ul de această dată rămâne ca la jocul precedent menționat, iar împărțirea celor 2000 de euro este și ea identică, cu 1000 de euro pentru locul 1, 500 pentru locul 2 și câte 250 pentru locurile 3 și 4.

PUBG Mobile
Singurul joc de la o categorie diferită ce face parte din acest festival de Gaming este chiar PUBG Mobile-ul, Gaming-ul pe telefon fiind de asemenea o categorie ce ia amploare cu desăvârșire în ultima perioadă, iar acest joc este unul dintre cele mai renumite, astfel există pe 1 aprilie o secțiune dedicată jocului, cu premii în valoare tot de 2000 de euro ce vor avea exact aceeași distribuire doar că tot pe echipe că și la Valorant.

Aflându-ne deja în dată de 1 aprilie, festivitatea de deschidere a avut loc în cadrul Poli E-Fest, iar cazările au luat sfârșit cu toți jucătorii fiind deja la locul turneului și pregătiți pentru începutul turneului de mâine, la ora 8 dimineață. Pe lângă toate atracțiile în ceea ce privește jocurile vor mai fi prezenți și câțiva ambasadori, mai exact streameri ce vor reprezenta fiecare joc în parte și vor ajută la crearea momentelor unice pentru jucători și vieweri. Streamerii prezenți sunt:
- CS:GO – JaxiTV
- League of Legends – Trisssmery
- FIFA 23 – Tudor Butan
- Valorant – AlexaTV
- PUBG Mobile – TEDEREU