Werty

IESF ziua 2: România ajunge în Playoffs la CS:GO

IESF ziua 2: România ajunge în Playoffs la CS:GO

A doua zi a Campionatului Mondial de la Iași ne-a adus mai multă acțiune decât prima, iar mai multe dintre reprezentativele României au încheiat faza grupelor. Din păcate, nu toate echipele au putut ajunge mai departe în Playoffs, câteva dintre formații fiind eliminate deja din prima zi, iar altele au luptat și în a doua zi pentru miza cea mare. 

Ce rezultate a obținut România

CS:GO

Grupele de la Counter-Strike au luat sfârșit ieri, iar, din fericire, naționala noastră a fost una dintre cele 12 echipe care au ajuns în Playoffs. Așa cum era de așteptat încă din prima zi, Germania este echipa care a ocupat primul loc în grupa A, cu un scor de 5-0, iar pe locul 2 a fost chiar selecționată României care cu scorul de 3-2, identic cu cel al ungurilor care au ocupat locul 3, dar round-difference-ul și-a spus cuvântul.

image 28

România a mai jucat 3 meciuri ieri din care a obținut două victorii și o înfrângere surprinzătoare în fața Argentinei, echipa ocupantă a locului 5 în grupă. România a reușit totuși să îi învingă pe mongolezi și pe vietnamezi pentru a își asigura locul în Round of 12. Meciurile României au arătat astfel:

Team Romania 🇷🇴

  • Cosmin ‘ragga’ Teodorescu
  • Adrian ‘XELLOW’ Guță
  • Cătălin-Ionuț ‘BTN’ Stănescu 
  • Alexandru ‘S0und’ Ștefan
  • Raul ‘Blytz’ Gligor
EchipeStagiuHărțiScoruriCâștigători
Team Romania 🇷🇴 vs Team Mongolia 🇲🇳Group Stage
Round III
Mirage1612Team Romania 🇷🇴
Team Romania 🇷🇴 vs Team Vietnam 🇻🇳Group Stage
Round IV
Inferno163Team Romania 🇷🇴
Team Romania 🇷🇴 vs Team Argentina 🇦🇷Group Stage
Round V
Inferno1016Team Argentina 🇦🇷

Dota 2

După ce România a eșuat în prima zi să obțină o victorie în fața Mongoliei sau a selecționatei Jordanului, țara noastră și-a încheiat prezența la Campionatul Mondial cu un win în fața Africii de Sud. Deși au fost eliminați, românii noștri au avut parte de o victorie de onoare și au terminat pe locul 3 in grupa B.

image 29

Tekken 7

La Tekken nu s-a mai disputat niciun meci până în acest moment, dar s-a făcut împărțirea Bracket-ului pentru meciurile din Playoffs, acolo unde, bineînțeles, se află și MASOO, reprezentantul României la IESF 2023MASOO s-a calificat în ziua 1 de pe locul 3 al grupei sale, iar acum va avea parte de un meci împotriva selecționatului Poloniei, în runda 1 a Playoff-urilor.

image 30

Meat este polonezul care a ocupat locul 1 în grupa L, fiind neînvins până acum și cu un scor de 4-0, așadar va fi un meci foarte greu pentru românul nostru, dar nu imposibil, având în vedere că România a mai făcut în trecut performanțe la Tekken. Nici următorul adversar nu îi va oferi o pauză lui MASOO, întrucât Whale din Danemarca a avut exact același scor, 4-0, în grupa N și a avut norocul de a avansa direct în a doua rundă de Playoffs.

image 31
image 32

eFootball 2023

La efootball 2023 lucrurile au arătat foarte bine pentru România încă de la început, deoarece grupa noastră nu părea a fi una foarte solidă. Principalul adversar pe care îl aveam era Marocul, țară care a reușit să ne și învingă atât în tur, cât și în retur și care a ocupat locul 1 în grupa G.

image 33

Constantin-Adrian Urma este jucătorul care ne reprezintă țară la fotbalul electronic din cadrul Campionatului Mondial, iar acesta s-a descurcat foarte bine, obținând în prima zi un număr de 6 victorii, un egal și o singură înfrângere, în față Guadelupei. În cea de a doua zi a întâlnit totuși cea mai puternică echipă, Marocul, care l-a învins în două rânduri pe e-sportivul nostru, ceea ce a fost de ajuns să-l dea jos de pe locul 2, unde se afla, dar nu și cât să îi sufle calificarea in Playoffs.

image 34

La fel ca și la Tekken 7, România are un seed destul de prost după Group Stage și urmează, cel mai probabil, să întâlnească una dintre echipele care au ocupat locul 1 în grupele lor, dar asta se va afla după tragerea la sorți. Momentan Constantin își așteaptă adversarul, iar Playoff-urile de la eFootball vor mai avea de așteptat până la fluierul de start.

Ce mai urmează pentru România la Campionatul Mondial

Am vorbit deja despre faptul că așteptăm începutul competiției de Mobile Legends (29 August) care va fi în aceeași zi cu startul concursului de CS:GO feminin, bineînțeles, România va participa în ambele. 

image 36
image 37

Pe lângă aceste două competiții mai urmează și cea de la PUBG Mobile care se va juca într-o singură zi și va fi împărțită în 18 runde. Acest concurs va fi pe data de 30 august, iar naționala României va fi reprezentată de jucătorii celor de la Nexus Gaming, o echipă foarte puternică care s-a mai remarcat în trecut și este contender la Top 3.

image 38

Cel mai apropiat eveniment în acest moment este meciul României de la CS:GO, deoarece astăzi, 28 august, începe prima rundă de Playoffs, iar țara noastră alături de celelalte 11 echipe calificate vor apărea pe HLTV și sunt din ce în ce mai aproape de marele prize-pool de 100.000$România va întâlni selecționata Cehiei, într-un Bo3 care va fi live în mai puțin de 30 de minute, de la ora 16:40, mai exact.

image 39

sudicsgo

COMPETITII
Momentan nu sunt competitii de afisat!
ULTIMELE STIRI