Digital Crusade a anunțat pe Twitter că organizeză Romanian Open Tour, o competiție exclusivă pentru comunitatea de League of Legends din România. Atât jucători amatori, cât și jucătorii români din ligile ERL pot participa. Această competiție constă într-un circuit de opt turnee săptămânale, care se vor încheia cu faza de Playoffs.
Dăm startul unui nou circuit competitiv dedicat exclusiv comunității de League of Legends din România.
— Digital Crusade (@digital_crusade) April 3, 2023
Te așteaptă premii săptămânale, opt turnee la care poți participa și, bineînțeles, o experiență de neuitat alături de coehipierii tai!
Link înscrieri: https://t.co/PPqwMxZpi8 pic.twitter.com/H65InjDuVh
Format turneu săptămânal
Fiecare competiție săptămânală va fi de tip Single Elimination Bracket, cu meciuri în format Best of 1 până în faza semifinalelor. Cele 2 semifinale și finala vor fi Best of 3.
Toate turneele săptămânale vor avea premii:
- Locul 1 – 300 euro
- Locul 2 – 200 euro
- Locul 3 și 4 – 15 cufere și chei Masterwork pentru fiecare jucător al echipei
Format faza Playoffs
8 echipe se califică în Playoffs, în funcție de performanțele lor în cele 8 turnee săptămânale. Toate meciurile până în faza semifinalelor vor fi Best of 3, iar semifinalele și finala vor fi Best of 5.
Faza Playoffs are următoarele premii:
- Locul 1 – 1000 euro
- Locul 2 – 500 euro
- Locurile 3 și 4 – 15 cufere și chei Masterwork pentru fiecare jucător al echipei
Primul turneu săptămânal va avea loc în această săptămână, pe 8 și 9 aprilie.